17 octombrie 2014

Expoziţia colectivă “19 – 35″




Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
Clubul Fotografilor
Galeria de Artă “Labirint”
“19 – 35″
Expoziţie de fotografie
Ioan Apetrei, Bogdan Aruştei, Iunia Aruştei, Marius Asăndulesei, Claudiu Bîrliba, Anca Buriş, Alexandru Burlacu, Marius Ciocan, Vlad Colotilă, Daniel Corban, Vasile Iacob, Ilina Ioniţă, Ştefan Ioniţă, Victoria Iurco, Vasile Mărian, Paul Pădurariu, Miruna Rusu, Radu Stoica, Alexandra Şpaiuc, Cristian Vidraşcu, Oana Zobu.
Vernisaj: marţi, 21 octombrie 2014, ora 18.30 – Sala “Diotima”.
Perioadă: luni, 13 octombrie 2014 – sâmbătă, 1 noiembrie 2014.
Afiş, prezentare şi mediatizare: Dan Mititelu.
************
După ce precedentele expoziţii similare au surprins, la rând, secvenţe din vieţile copiilor, şcolarilor sau adolescenţilor, de această dată, participanţii la recent încheiatul (par)curs intitulat “O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu” s-au oprit asupra tinereţii semenilor noştri aflaţi între 19 şi 35 de ani.
Câţiva mai vechi participanţi la (par)curs, astăzi membri ai Clubului Fotografilor, li s-au alăturat celor noi cu lucrări vechi şi noi.
În total, 21 de persoane şi-au reunit în această expoziţie 63 de fotografii (30×45 cm).
************
Expoziţie realizată şi cu sprijinul domnului Daniel Popescu (“Cosmos Foto Digital” – Braşov).

Marius Asăndulesei – Expoziţia personală “Viaţă de militar”




Cercul Militar Iaşi
B-dul Carol I, nr. 7.
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
Marius Asăndulesei
“Viaţă de militar”
Expoziţie de fotografie
Prezintă: col. Benone Tiron, şeful Cercului Militar Iaşi.
Vernisaj: vineri, 24 octombrie 2014, ora 12.30, la Cercul Militar Iaşi.
Perioadă: luni, 20 octombrie 2014 – vineri, 31 octombrie a.c.
Program: luni – vineri, între orele 10 şi 16.
Sala de expoziţie de la parterul Cercului Militar Iaşi.
O avanpremieră a vernisajului se va desfăşura marţi, 21 octombrie 2014, de la ora 18.30,
în Sala “Diotima” de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi din Parcul Copou.
Afiş realizat de Iulian Sandu.
************
Îi vedem defilând la sărbători precum Ziua Unirii, Ziua Independenţei, Ziua Armatei sau Ziua Naţională a României.
Îşi cinstesc înaintaşii şi colegii căzuţi pe toate fronturile pentru libertatea, unitatea şi demnitatea noastră.
Sunt în prima linie când este vorba despre apărarea ţării, conştienţi că unii nu se vor întoarce acasă în viaţă.
Se antrenează din greu, zi şi noapte, sacrificând pentru aceasta mare parte din timpul cuvenit familiilor.
Merg în misiuni periculoase la mii de kilometri de casele lor şi sunt îndureraţi când vreun camarad de arme pleacă dintre ei pentru totdeauna.
Cu siguranţă, dincolo de duritatea specifică profesiei, militarii români sunt, înainte de toate, oameni.
Respect militarilor români!
************
Expoziţia este alcătuită din 40 de fotografii (30×45 cm) ce au surprins aspecte din viaţa militarilor români în perioada 2008 – 2014.
Lucrările sunt realizate de Marius Asăndulesei, membru al Clubului Fotografilor de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
Expoziţia este dedicată Zilei Armatei Române (25 octombrie) şi se adresează, desigur, tuturor iubitorilor de fotografie.
************
Expoziţie realizată şi cu sprijinul domnului Daniel Popescu (“Cosmos Foto Digital” – Braşov).

13 octombrie 2014

Pe Bahlui

20 septembrie:





Ceahlaul vazut din Iasi

Ceahlaul are o silueta inconfundabila, varful Toaca impreuna cu Panaghia fiind usor de identificat chiar si de la 120 km , caci atat se afla intre orasul Iasi si masivul Ceahlau. Evident trebuie ca sa avem conditii meteo foarte bune, cer senin , fara pic de nori , ceata sau umiditate in atmosfera. In octombrie se pare ca se indeplinesc aceste conditii si nu numai, citeam undeva ca si prin iunie se mai poate intampla sa avem o atmosfera limpede. Pozele de mai jos au fost facute in Valea Lupului la apus pe 12 octombrie si doar atunci in timpul apusului si putin timp dupa, Ceahlaul s-a aratat vederii noastre!





Expozitia colectiva "Cilihoi"


Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
Asociaţia de Turism Montan “Hai pe Munte!” Iaşi
Galeria de Artă “La Gard” – Parcul Copou
“Cilihoi”
Expoziţie de fotografie
Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu şi Sorin Untu
Perioadă: luni, 13 octombrie 2014 – sâmbătă, 1 noiembrie 2014.
Vernisaj: marţi, 21 octombrie 2014, ora 18.30, în Sala “Diotima”,
cu mostre de schinduc, licheni şi alte surprize cu specific montan.
Afiş realizat de Simona Florea.
Prezentare: Claudiu Bîrliba.
************
Se povesteşte că denumirea numelui Ceahlău ar proveni din limba maghiară de la cuvântul “Cseahlau” preluat local apoi sub numele de Cilihoi sau “vulturul mieilor”. Cilihoi-ul era o specie de vultur (Gypaetus barbatus). Ultimul cilihoi a fost văzut cam prin anii 1978 în Masivul Ceahlău.
Muntele nostru de suflet Ceahlău se cade a fi străbătut în tăcere, în zilele mai puţin agitate de paşii oamenilor şi în locurile care nu le vei găsi foarte aproape de cărare. De aceea poate, uneori, e mai bine să te rătăceşti un pic în inima lui.
Noi, Mihaela, Sorin şi Claudiu am încercat în diferite călatorii să-i simţim fiinţa şi chiar dacă vulturii au dispărut, am încercat să vedem cu sufletul nostru spre înălţimi un Cilihoi. Nu o să vedeţi vulturi în această expoziţie. Însa, undeva, noi am încercat să zburăm ca ei, solitari şi cu priviri peste depărtări, printre nori, în răsărit, în asfinţit sau în miezul zilei.
Poate şi tu, privitorule, te vei simţi oleacă Cilihoi.
************

O initiere in Fotografie



Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi luni, 20 octombrie 2014, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu.
- a XXI-a ediţie -

1. Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
2. Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, numai 100 (o sută) lei.
3.
Înscrierile se pot face doar miercuri, 22 octombrie 2014, între orele 18 şi 20, la sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul “Carol I”, Parcul Copou; tel.: 0232-26.75.47).
4.
La prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă pentru persoanele nehotărâte. .
5. Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani.
6. La sfârşitul iniţierii nu se susţine vreun examen şi nici diplome de merit nu se oferă. Eventual, contra cost suplimentar (între 25 şi 50 lei pentru o persoană), se organizează o expoziţie colectivă tematică, după care materialele achiziţionate se returnează celor care le-au plătit.
7. Unei persoane care doreşte să participe i se cere bunăvoinţă, răbdare şi o vârstă între 16 şi 96 de ani. Aparatul de fotografiat performant poate să-i lipsească. Inima şi mintea însă nu.
8.
Persoana care doreşte să se înscrie la (par)cursul fotografic este rugată:
a) să-şi aducă actul de identitate;
b) să completeze cu majuscule o fişă de înscriere;
c) să aducă pe un mediu de stocare digital (memory stick, C.D.) cel puţin 12 (douăsprezece) fişiere ale unor fotografii personale realizate în lunile septembrie şi/sau octombrie 2014 – de preferinţă, imagini neprelucrate, de tip “jpg”, ce au rezoluţia maximă de la fotografiere;
d) să participe la un dialog de câteva minute;
e) să accepte ideea că, din motive subiective, organizatorul (par)cursului poate să-i refuze înscrierea;
f) să achite suma de 100 (o sută) lei şi să ceară chitanţa care face dovada plăţii;
g) să comunice numărul său de telefon şi o adresă de e-mail personală;
h) să îndeplinească toate cererile de la punctele anterioare într-o singură etapă ce îi va răpi 10 (zece) minute din timpul dedicat Fotografiei.

9. “O iniţiere” se poate citi “Una iniţiere” sau “Zero iniţiere”.
10. Anual se organizează patru (par)cursuri, în lunile ianuarie-martie, aprilie-iunie, iulie-septembrie şi octombrie-decembrie. Cele 20 (par)cursuri organizate până acum au reunit peste 600 (şase sute) de persoane.
11. Pentru a putea serba împreună şi continuu criza morală, culturală, artistică, financiară şi politică a lumii, Ţării şi urbei, toate cele şi toţi cei care au achitat o taxă pentru una din “iniţierile” mititele anterioare pot participa gratuit la oricâte alte întâlniri din cadrul noilor (par)cursuri similare.
12. Pagini utile:
a) http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=25 – temele (par)cursului;
b) http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=47 – întrebări foto-publice ale posibilelor persoane participante;
c) http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=51 – opinii ale fostelor iniţiate şi foştilor iniţiaţi în răbdare.
d) http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=712,
http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=924,
http://dan-mititelu.ro/teme/?page_id=1214 – câteva expoziţii colective finale.